Acesta este răspunsul unanim pe care îl dau elevii unei clase de liceu la întrebarea profesorului Rainer Wenger (interpretat de Jürgen Vogel, în filmul Die Welle, 2008), anume dacă cred că încă un regim dictatorial ar fi imposibil în Germania. Mă gândesc că este răspunsul firesc pe care l-ar da oricare din noi, mai ales acum, după ce am gustat bine de tot din beţia libertăţii şi a democraţiei. O dictatură, clar, nu-şi mai are locul! Cu toate acestea, regizorul Dennis Gansel ţine morţiş că demonstreze că reinstaurarea unui regim dictatorial, autocratic, nu numai că este probabilă, dar poate găsi adepţi în cele mai neaşteptate locuri şi medii.
Filmul, unul de excepţie în opinia mea, departe de siropoasele şi previzibilele blockbustere americane plasează acţiunea într-un liceu german, în timpul unei săptămâni a proiectelor. Rainer Wenger, un fel de profesor “de gaşcă”, primeşte sarcina să susţină tema “autocraţiei”, un subiect pe care nu-l doreşte, privit cu dezinteres şi de el şi de elevi. Totul ia o turnură neaşteptată în momentul în care pune la cale experimentul “Die Welle” (Valul – n.r.), care preia premisele politice, ideologice şi psihologice ale autocraţiei germane.
Treptat, atât profesorul cât şi elevii sunt luaţi de val, depăşind cu mult graniţele unei teme de studiu, iar pe final totul scapă aproape... firesc de sub control. Limita dintre realitate şi experiment se confundă, elevii tind să impună ideologia Valului printre prieteni, îi marginalizează pe cei care nu se conformează, şterg bariere şi individualităţi, iar cei care au alte păreri sunt consideraţi opozanţi şi trataţi ca atare. Acţiunea filmului devine cu atât mai şocantă cu cât şti, ca telespectator, că totul se petrece într-o ţară democrată, iar protagoniştii sunt nişte tineri nepervertiţi (încă) de vreun regim dictatorial.
Filmul se termină dramatic, lăsându-te să meditezi la cât de uşor îşi poate face loc un regim dictatorial, câtă aşteptare şi disponibilitate zace latentă în fiecare, cât de simplu poate fi manipulat un om, un grup, o comunitate...
Die Welle este un film care merită văzut. Iar după ce s-a sfârşit, îţi rămâne persistentă în minte întrebarea: “oare mai este posibilă reinstaurarea unei dictaturi?!...”
Trailer




0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu