...este că suntem dezinformaţi. Nu ştiu dacă involuntar sau cu bună ştiinţă, dar ideea este că majoritatea are o impresie total diferită de realitate. De asemenea, nu ştiu de ce statul român, prin instituţiile sale şi conducătorii acestora, nu se străduieşte mai mult să explice mecanismul de funcţionare a sistemului nostru de pensii şi de ce să mărgineşte, în schimb, să adopte decizii dure, extreme, fără a sta de vorbă cu... „beneficiarii” măsurilor.
Am auzit nu o dată, în contextul scăderii sau impozitării unor categorii de pensii, oameni simpli care spuneau că au contribuit o viaţă întreagă pentru ca acum, la bătrâneţe, să aibă un venit decent, venit care să poarte o denumire simplă: „pensie”. Fiecare emisiune sau ştire TV cu tentă socială este “pigmentată” de astfel de exemple.
Punctul de vedere a acestor oameni este eronat şi spun asta nu pentru a justifica vreuna din măsurile recente, care – fie vorba între noi – au afectat şi veniturile părinţilor mei, ci pentru că mecanismul nu este aşa cum îl cred ei. Neînţelegerea pleacă, înainte de toate, de la nivel conceptual. Ceea ce se adună la buget pentru a fi împărţit sub formă de pensii poartă denumirea greşită de “fond”. Trebuie să ştiţi că acesta nu este un fond în adevăratul sens al termenului; nu este ceva ce aduni o viaţă întreagă într-o grămadă din care să primeşti sau să iei la un moment dat.
În realitate, sistemul public de pensii din România – la fel ca în majoritatea statelor – colectează azi de la salariaţi (şi alte categorii de contributori), pentru a da, tot azi, pensionarilor. Acest lucru nu este de la Guvernul Boc încoace. Este de decenii bune. Era şi pe vremea lu’ «Împuşcatu’», chiar dacă nimeni nu sesiza asta. Cei care acum au ajuns la o vârstă venerabilă şi au ieşit din câmpul muncii au contribuit atunci, când au lucrat, lună de lună, an de an, pentru bunicii şi părinţii lor. Nu pentru ei, nu pentru acum! Tot astfel, pentru ei plătesc azi copiii sau nepoţii lor.
Nenorocirea este că înainte de ’90 erau 8 – 10 milioane de salariaţi de la care se colecta lunar pentru 1 – 2 milioane de pensionari. Acum, diferenţa este în defavoarea pensionarilor, pentru că numărul salariaţilor a scăzut dramatic, în timp ce numărul beneficiarilor a crescut exponenţial. De ce? Cauza se găseşte, într-o mare măsură, în întreaga suită de decizii mai mult sau mai puţin fericite din perioada de tranziţie care au permis scoaterea rapidă la pensie a unui număr impresionant de oameni care munceau în nerentabilele întreprinderi comuniste.
Aşa se face că azi, din cauza raportului dezechilibrat dintre numărul de persoane care contribuie (mult mai mic) şi cel al beneficiarilor (foarte mare), este dificil pentru Stat să asigure pensii mai mari sau chiar să le menţină pe cele actuale, fără a se împrumuta de undeva sau fără a crea un deficit. Soluţia pentru redresare este simplă: mai mulţi angajaţi, mai multe locuri de muncă, de la care să se colecteze suficient pentru a asigura echilibrarea balanţei. Altfel, chiar dacă nu place, doar contribuţia de-a lungul vieţii active nu este un garant al pensiei mult visate la bătrâneţe.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu