Din nou întrebarea: de ce la noi?!...

Am fost la mare. Mda! La noi, la mare. La Costineşti şi la Mamaia. Nu mai fusesem de vreo 15 ani şi am zis: “Ei, ce se poate întâmpla? Trebuie să dau o şansă litoralului autohton. Nu poate fi mai rău ca în alte părţi”. Ei bine, m-am înşelat. Se poate. Se poate să fie mai rău. Nu vreau să fiu maliţios, este posibil ca orizontul meu de aşteptări să fi fost prea ridicat, dar ceea ce am găsit în cele două staţiuni de la Marea Neagră mi-a lăsat un semn mare de întrebare legat turismul de pe la noi.

La Costineşti, pe plajă, vineri seara, era o mizerie de nedescris. N-am văzut niciodată, pe unde am mai fost, atâtea pet-uri, hârtii, sticle goale şi resturi de fructe aruncate pe o plajă. Mă gândeam să dau vina pe primărie, pe Ministerul Turismului, pe Udrea, pe oricine, deşi, la urma urmei, este o chestiune de educaţie şi „şapte ani de acasă”. Pe plajă erau şi coşuri. Unele mai pline, altele mai goale. Degeaba! Cred că le era mult mai simplu să arunce coceanul de porumb fiert sub şezlong, decât să se deplaseze 20 de metri cu el.

Sâmbătă am zis să dăm o tură la Mamaia. Cică ar fi o staţiune mai de „fiţe”. Şi cum între fiţe şi toane este o oareşice legătură, primarul Mazăre, probabil stând strâmb şi gândind drept, a pus-o de-un bir. C-aşa a poftit domnia sa. Astfel, la intrarea în staţiune este o barieră unde, evident, este o taxă. Asta nu înseamnă că o dată trecut de barieră, cineva sau ceva îţi garantează că ai găsi un loc de parcare sau că, o dată trecut, găseşti vreun loc gratuit. Nu! Plăteşti la barieră ca să ai dreptul şi posibilitatea unică de a plăti, câteva sute de metri mai în faţă, din nou.

Am trecut peste acest mic amănunt, la fel cum am trecut şi peste “zgomoteca” de pe plajă, apreciind totuşi că era mai curat ca la Costineşti. Apoi am ajuns la masă. Păi cât să fie de nesimţit sau de neglijent un patron de terasă să îţi pună în faţă un meniu precum cel ce ne-a fost adus nouă? Nu era fel de mâncare a cărui preţ iniţial să nu fi fost tăiat de cel puţin două - trei ori şi mărit, probabil în funcţie de numărul muşteriilor ce i-au trecut pragul. Nici măcar nu s-a deranjat să printeze încă o dată meniul şi să-l înlocuiască. Nu mai vorbesc de rapiditatea servirii, de calificarea chelnărului sau de cât erau de fierte cele din farfurie.

În fine, cam asta a fost ceea ce nu mi-a plăcut. Nu ştiu dacă sunt amănunte de netrecut pentru care cineva să nu mai meargă pe litoralul românesc, dar pot să spun că în alte părţi nu am avut astfel de probleme. Scriam în urmă cu un an despre impresia pe care mi-a produs-o Croaţia, o ţară mult mai mică ca a noastră şi cu un relief infinit mai neprietenos. Nu am stat nici blocat în trafic, erau şi locuri de parcare, iar la fiecare terasă erau afişate la intrare meniurile. Vroiai ceva de acolo, vedeai cât costă, intrai. Oricum, servirea era mulţumitoare.

Acum stau şi mă întreb: oare de ce le este aşa greu celor de la noi să se adapteze, să ofere servicii bune, la un preţ corect? Oare de ce există turişti care îşi transformă sejurul şi plaja pe care se prăjesc în tomberon? Oare de ce există barieră la mijlocul unui drum, fără niciun sens aparent? Hmmm!!! Probabil, o să reflectez la toate astea într-un all inclusive în Turcia.