De când au apărut la TV, cele două reclame la vinul Romanian Classic mi s-au părut simpatice, dar puţin cam exagerate. Una dintre ele, poate aţi reţinut-o, este cu un tip care merge la înmatriculări cu o roabă de documente, are o grămadă de certificate şi acte, inclusiv un buletin meteo, dar nu are "ştampila pe timbru" drept pentru care este respins. Cea de-a doua este cu o asistentă acră care scoate la "licitaţie" un loc în patul unui spital... alături de alte două persoane.
Haioase... Adică, ar fi haioase dacă nu ar fi trist de asemănătoare cu realitatea. Mi-am dat seama de asta abia după ce am înmatriculat, zilele trecute, o maşină. Am alergat cu un vraf de acte dintr-o parte în alta şi mi-a luat mai multe zile pentru a mă vedea cu dosarul depus. De multe ori m-am simţit exact ca tipul din reclamă: neputincios şi răpus de birocraţie, învins de tipul acela hulit de funcţionar, care te priveşte din spatele unui calculator la care joacă tetris.
Pot să vă spun exact şi ceea ce m-a frapat cel mai tare: la două ghişee din cele pe la care am trecut, funcţionarii au preferat să mă îndrume spre... biroul de copiat acte, în loc să-mi explice ce am de făcut. Probabil, lor li s-a părut mai simplu. Mie, în schimb, nu. Ce să fac?! Încă mai am ideea aceea cum că ei sunt plătiţi (şi) din banii mei şi ar trebuie să fie, dacă nu serviabili, măcar profesionişti. Dar asta este o altă poveste...
Cum, bineînţeles, din altă poveste au fost şi cei care m-au ajutat necondiţionat şi chiar mai repede decât credeam şi speram eu.
M-am tot gândit dacă poveştile din reclame reprezintă România administrativă reală. Adică, dacă există un dram de adevăr în spoturile celor de la Romanian Classic. Probabil că este. Chiar îmi amintesc că am citit acum vreo săptămână o ştiruţă "economico-mondenă" care zicea că Guvernatorul Băncii Naţionale a fost luat la "împins vagoane" de nişte funcţionari pe care Mugur Isărescu a avut tupeul sa îi întrebe de ce nu lucrează.
Le place, nu le place, funcţionarii publici sunt clar împărţiţi în două categorii. Nu neapărat egale. Aşa cum există şi din cei care te ajută necondiţionat, uneori chiar dincolo de limitele atribuţiilor stricte pe care le au, tot aşa sunt şi din ăia scorţoşi, care îşi cam bagă ceva în el de cetăţean plătitor de taxe şi impozite. Partea proastă pentru ei este că o impresie mai puternică îţi face exact cel care se simte deranjat de prezenţa ta în faţa ghişeului. Poate şi de asta doar un român din 100 le-ar da lefuri mai generoase funcţionarilor publici.
Haioase... Adică, ar fi haioase dacă nu ar fi trist de asemănătoare cu realitatea. Mi-am dat seama de asta abia după ce am înmatriculat, zilele trecute, o maşină. Am alergat cu un vraf de acte dintr-o parte în alta şi mi-a luat mai multe zile pentru a mă vedea cu dosarul depus. De multe ori m-am simţit exact ca tipul din reclamă: neputincios şi răpus de birocraţie, învins de tipul acela hulit de funcţionar, care te priveşte din spatele unui calculator la care joacă tetris.
Pot să vă spun exact şi ceea ce m-a frapat cel mai tare: la două ghişee din cele pe la care am trecut, funcţionarii au preferat să mă îndrume spre... biroul de copiat acte, în loc să-mi explice ce am de făcut. Probabil, lor li s-a părut mai simplu. Mie, în schimb, nu. Ce să fac?! Încă mai am ideea aceea cum că ei sunt plătiţi (şi) din banii mei şi ar trebuie să fie, dacă nu serviabili, măcar profesionişti. Dar asta este o altă poveste...
Cum, bineînţeles, din altă poveste au fost şi cei care m-au ajutat necondiţionat şi chiar mai repede decât credeam şi speram eu.
M-am tot gândit dacă poveştile din reclame reprezintă România administrativă reală. Adică, dacă există un dram de adevăr în spoturile celor de la Romanian Classic. Probabil că este. Chiar îmi amintesc că am citit acum vreo săptămână o ştiruţă "economico-mondenă" care zicea că Guvernatorul Băncii Naţionale a fost luat la "împins vagoane" de nişte funcţionari pe care Mugur Isărescu a avut tupeul sa îi întrebe de ce nu lucrează.
Le place, nu le place, funcţionarii publici sunt clar împărţiţi în două categorii. Nu neapărat egale. Aşa cum există şi din cei care te ajută necondiţionat, uneori chiar dincolo de limitele atribuţiilor stricte pe care le au, tot aşa sunt şi din ăia scorţoşi, care îşi cam bagă ceva în el de cetăţean plătitor de taxe şi impozite. Partea proastă pentru ei este că o impresie mai puternică îţi face exact cel care se simte deranjat de prezenţa ta în faţa ghişeului. Poate şi de asta doar un român din 100 le-ar da lefuri mai generoase funcţionarilor publici.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu